Archive for the ‘Video’ Category
Ateismul: adevar sau provocare?
Ateismul pare a fi la moda in ultimii ani doar pentru ca poarta unul dintre dictoanele omului modern: Fii diferit, gandeste tu insuti!
Daca judecam ateismul doar prin prisma maximei de mai sus, reducand totul la o simpla propozitie atunci mie imi capteaza atentia. Ideologic, in teorie, ateismul nu si-a propus nimic in afara de a nega existenta unei divinitati ce ar conduce Universul ori l-ar fi creat. Acaparand concluzii stiintifice ce infirma multe din istorisirile Biblice, ce-i ce se numesc ei insisi atei, par a-si vedea visul cu ochii. Ateul nu este agnostic, ci “stie” ca nu exista Dumnezeu prin negarea chiar si a posibilitatii ori probabilitatii.
Aceasta conceptie tinde sa devina religie prin limitarile ce si le impune datorita dorintei de a-L sterge pe Dumnezeu din orice ecuatie. Daca sunt indreptatiti sa faca acest lucru in ceea ce-L priveste pe zeul iudeilor, nu au nicio motivatie logico-morala pentru a inchide poarta teoreiei existentei a ceva de dincolo de imaginatia noastra. Ateismul parea sa fie un mijloc prin care adevarul sa fie provocat sa iasa la iveala dar se pare ca se scalda in prejudecatile post-moderniste.
Multi confunda stiinta cu ateismul, ceea ce nu este de dorit. Desconsiderarea stiintei din cauza declaratiilor sforaitoare ale ateilor religiosi-fundamentalisti este o greseala pe care nu ne-o putem permite in provocarea pe care ne-am asumat-o ca fiinte rationale, logice. Adevarul trebuie sa ne faca liberi de orice prejudecata indiferent daca este de natura mistico-religioasa ori modern-ateista.
Am urmarit mai multe comentarii pe baza dezbaterii dintre Richard Dawkins si John Lennox. Multi crestini si-au proclamat victoria contra evolutionismului stiintific inainte de a urmari cu atentie subiectul discutiei, ridicandu-i un tron maret profesorului John Lennox. Daca urmarim cu atentie chestiunea contradictiei filosofiei celor doi, vom observa ca fondul problemei nu este evolutia ci se discuta despre chestiuni generale cum ar fi: existenta unui supraintelect, religia ca un mecanism de spalare al creierelor (punandu-se accent mai mult pe crestinism datorita interlocutorului lui Dawkins), posibilitatea existentei unei lumi morale in absenta definirii clare a termenilor de bine si rau si multe altele. Teoria evolutionista nu a fost atinsa decat pe alocuri si nu se poate declara victorie asupra unui subiect ce nu a fost discutat.
Puteti urmari dezbaterea aici: http://www.fixed-point.org/index.php/video/35-full-length/164-the-dawkins-lennox-debate




