Archive for the ‘Traditii’ Category

« Older Entries

Cum mi-am petrecut Sfârşitul Lumii


22 May

Posted in Traditii, Viata Bisericii | 6 Comments »

Părea a fi un calcul matematic riguros, un calcul ce ar fi adus deslegarea unui mister ascuns cu străşnicie de minţile oamenilor. Ameninţaţi cu iadul ori ademeniţi cu raiul, foarte mulţi oameni grăbiţi să-şi doneze banii pentru “salvarea sufletelor”, au trăit una dintre dezamăgirile ce nu va înceta să întristeze minţile muritorilor doritori de străzi de aur, ori cai zburători sau alte minuni de acest gen.

Nu vreau să accept că un om poate să doneze 140 000$ pentru propovăduirea sfârşitului lumii, iar pentru cei în suferinţă, pentru cei ce au cu adevărat nevoie de acei bani, să le fie trecute cu vederea nevoile reale.

Să presupunem că suntem aproximativ 70 000 de oameni cu un venit mediu de 300 €/lună. A zecea parte din această sumă înmulţită cu 70 000 rezultă frumoasa valoare de 2.100.000 €/lună. Gândiţi-vă ce aţi putea înfăptui cu această sursă de venit lunară, câte guri flămânde aţi putea hrăni, câte case ar putea fi ridicate, ce spitale ar putea fi inaugurate. Şi totuşi, de ce nimeni nu face nimic în acest sens?

Îmi petrec sfârşitul lumii strângând bani pentru o biserică ce predică speranţă pentru o lume ce va să vină cu glorie şi mărire, o lume ce nu are nevoie de bani, ce nu are nevoie de hrană, de case. Susţin un aparat ce nu se satură niciodată de bani. Nimic nu este gratis, nimic nu este pentru cei săraci, pentru cei nevoiaşi. Poate doar speranţa, speranţa că făcând parte din biserica care trebuie, oferind zecimea care trebuie, păzind ziua care trebuie, satisfăcându-ţi setea atunci când trebuie (niciodată în timpul serviciilor divine), mâncând hrana care trebuie etc, vei putea ajunge în cer. Până atunci biserica (ce este mireasa lui Dumnezeu), trebuie să înghită câţi mai mulţi bani, fără a oferi nimic altceva în schimb decât speranţe deşarte.

Îmi petrec sfârşitul lumii făcând calcule dintre cele mai ingenioase şi aducătoare de profit. Mă gândesc să vând speranţă ori teamă. Şi toţi mă felicită! Biblia este susţinătorul şi garantul meu…

VN:F [1.9.17_1161]
Rating: 4.8/5 (5 votes cast)

Binele machiavelic


11 Mar

Posted in Dileme, Social, Traditii | 12 Comments »

Exista in lumea moderna si postmoderna ideea ca binele nu survine prin intermediul mijloacelor rele. Chiar am putea numi acest mod de gandire crestin. Si nu ca o practica religioasa ci ca o societate ce se declara crestina, cu principii crestine.

De exemplu un individ ce se declara crestin nu si-ar dori niciodata, pesemne, sa foloseasca mijloace ca minciuna, violenta, manipularea, viclenia si alte astfel de procedee in urmarirea binelui final, comun, general. Este de datoria morala a celui ce se declara de partea binelui sa foloseasca numai procedee cinstinte, de tip gentelman, pe fata si niciodata in ascuns?  Exista posibilitatea ca binele pur sa se manifeste fara mici doze de rau ce-i asigura sprijinul si atelele acolo unde bratele moralei par a fi scurte ori rupte?

“Morala moralistilor” ramane solutia suprema ce trebuie imbratisata in cazurile extreme in care raul inabusa totul, maturand in calea lui cinstea, compasiunea, mila? Candoarea si “morala de prima instanta” nu par decat a deschide calea “raului de a doua instanta”, prin adoptarea unor principii ce par a fi total ineficiente in mentinerea binelui comun.

Si as vrea sa ofer niste cazuri concrete: 1.Walkiria – complotul impotriva lui Hitler la care a luat parte si Dietrich Bonhoeffer – pastor evanghelic-lutheran. El a considerat ca pentru ca binele final sa triumfe este nevoie de mijloace de reprimare chiar asemanatoare cu ale raului ce urmeaza a fi anihilat. Chiar daca operatiunea nu a reusit, Dietrich Bonhoeffer nu trebuie privit ca un invins ci ca unul ce a actionat impotriva raului comun, general prin insasi mijloacele sale, misiune ce i-a fost fatala. In definitiv “aliatii” au facut mult mai mult macel, un adevarat carnaj, bombardand locuri pline de civili, numarul “victimelor inofensive” fiind mai mare de partea aliatilor in incercarea lor de a distruge raul ce putea avea caracter comun, ce putea deveni final.

2.Se pare ca prim-ministrul britanic  Churchill a lasat in mod intentionat un oras sa piara in 1940 sub bombardamentele naziste pentru ca nemtii sa nu-si dea seama ca britanicii le sparsesera codul de comunicatie. In numele binelui final, decizia de sacrificare a unei populatii minuscule in raport cu cea salvata prin acest sacrificiu poate trece ca fiind numit un “bine machiavelic”.

3.Jimmy Carter este exemplul de cealalta parte, care ingrozit de asasinatele comise de CIA a ordonat inchiderea programelor represive ce avea ca scop eliminarea potentialilor capi ai terorii si astfel a permis intrarea in scena a “raului de a doua instanta” sosit prin intermediul “binelui de prima instanta”, acum teroristii fiind cei ce comit atentate si crime tot mai insangerate semanand teroare si frica, impanzindu-se tot mai ascutit spre “statele vestice”.

Transcendeta binelui este atunci ca exprimare comuna, finala sau de prima instanta?

Aici as incadra si draga noastra povestioara cu evreul din sifonier. Ce trebuie sa aiba in vedere “copilul lui Dumnezeu” evitarea minciunii sau binele de a doua instanta? Pentru ca in prima instanta, minciuna, reprezinta raul. Trebuie sa recurgem la rau atunci cand binele trebuie salvat, consolidat sau aparat?

In definitv, binele poate fi aparat de rau decat prin rau?

VN:F [1.9.17_1161]
Rating: 0.0/5 (0 votes cast)

Ateismul: adevar sau provocare?


12 Dec

Posted in Dileme, Traditii, Video | 10 Comments »

Ateismul pare a fi la moda in ultimii ani doar pentru ca poarta unul dintre dictoanele omului modern: Fii diferit, gandeste tu insuti!

Daca judecam ateismul doar prin prisma maximei de mai sus, reducand totul la o simpla propozitie atunci mie imi capteaza atentia. Ideologic, in teorie, ateismul nu si-a propus nimic in afara de a nega existenta unei divinitati ce ar conduce Universul ori l-ar fi creat. Acaparand concluzii stiintifice  ce infirma multe din istorisirile Biblice, ce-i ce se numesc ei insisi atei, par a-si vedea visul cu ochii. Ateul nu este agnostic, ci “stie” ca nu exista Dumnezeu prin negarea chiar si a posibilitatii ori probabilitatii.

Aceasta conceptie tinde sa devina religie prin limitarile ce si le impune datorita dorintei de a-L sterge pe Dumnezeu din orice ecuatie. Daca sunt indreptatiti sa faca acest lucru in ceea ce-L priveste pe zeul iudeilor, nu au nicio motivatie logico-morala pentru a inchide poarta teoreiei existentei a ceva de dincolo de imaginatia noastra. Ateismul parea sa fie un mijloc prin care adevarul sa fie provocat sa iasa la iveala dar se pare ca se scalda in prejudecatile post-moderniste.

Multi confunda stiinta cu ateismul, ceea ce nu este de dorit. Desconsiderarea stiintei din cauza declaratiilor sforaitoare ale ateilor religiosi-fundamentalisti este o greseala pe care nu ne-o putem permite in provocarea pe care ne-am asumat-o ca fiinte rationale, logice. Adevarul trebuie sa ne faca liberi de orice prejudecata indiferent daca este de natura mistico-religioasa ori modern-ateista.

Am urmarit mai multe comentarii pe baza dezbaterii dintre Richard Dawkins si John Lennox. Multi crestini si-au proclamat victoria contra evolutionismului stiintific inainte de a urmari cu atentie subiectul discutiei, ridicandu-i un tron maret profesorului John Lennox. Daca urmarim cu atentie chestiunea contradictiei filosofiei celor doi, vom observa ca fondul problemei nu este evolutia ci se discuta despre chestiuni generale cum ar fi: existenta unui supraintelect, religia ca un mecanism de spalare al creierelor (punandu-se accent mai mult pe crestinism datorita interlocutorului lui Dawkins), posibilitatea existentei unei lumi morale in absenta definirii clare a termenilor de bine si rau si multe altele. Teoria evolutionista nu a fost atinsa decat pe alocuri si nu se poate declara victorie asupra unui subiect ce nu a fost discutat.

Puteti urmari dezbaterea aici: http://www.fixed-point.org/index.php/video/35-full-length/164-the-dawkins-lennox-debate

VN:F [1.9.17_1161]
Rating: 0.0/5 (0 votes cast)

Spanzurati inaintea Domnului


27 Nov

Posted in Traditii | 10 Comments »

Nu este niciun secret faptul ca in “Numele Domnului” se infaptuiesc multe fapte de vitejie la adresa oricui. Sub aceasta deviza David a reusit sa-si indeparteze cativa dintre rivalii de la tronul lui Israel (2Sam 21) printr-un mecanism patentat inca din vechime de cei ce puteau rosti cuvintele “Asa zice Domnul”.

Astazi sunt din ce in ce mai multi oameni ce intreaba retoric pe domnul doctrinelor si dogmelor aiuritoare. Personalitatea individului este spanzurata in fata amvonului, in fata teologiei necrictice in incercarea de a subjuga minti tinere si suculente, gata de a fi stoarse de orice urma de indoiala ori cautare de adevar. Ideile comuniste in privinta comunitatii, a societatii perfecte, ne inghiontesc gandirea intr-un avant pe taramul nepasarii si a “vrajbii sfinte”‘ nutrita fata de oricine ar parea sa manie dumnezeul cioplit al mintii intunecate de tip samanist. Fervoarea agatarii streangurilor de  “28 de copaci grosi”, cei mai multi dintre ei puterzi pe dinauntru, in care se alinta in neputinta ratiunea crestina dogmatica, naste monstrii care oricand te pot schimba pe cateva picaturi de ploaie, ori pe cateva picaturi de speranta desarta ce-si are originea in mitologia salbaticilor ucigasi de oameni inaintea Domnului.

Ratiunea abandonata in fata traditiei, a misticismului si a superstitiei plasmuieste spanzuratori in fiecare zi ce asteapta sa legene rebeli.

VN:F [1.9.17_1161]
Rating: 2.0/5 (1 vote cast)

Minunata lume…, oarba!


08 Nov

Posted in Proverbe si zicatori, Traditii, Viata Bisericii | 10 Comments »

Daca pentru un om politic actiunea numita “dublu-gandit” se muleaza ca o manusa chirurgicala ce dirijeaza cu seninatate bisturiul decolorarii mintii votantilor, pentru un vataf al doctrinelor religioase momentele de indoctrinare nu se limiteaza la minute bine injectate cu ura impotriva “celor lumesti” ci la ore de impachetari cu iubire frateasca fata de adevarurile incontestabile din ciclul “casca gura si noi iti indesam minciuna”. Samanii mintilor obediente, ajunse astfel prin procedee specifice de exegeza samanista, nu se simt rusinati atunci cand apeleaza la incantatia “Dumnezeu stie – noi nu trebuie sa ne intrebam”. Au ajuns chiar sa braveze cu aceasta afirmatie de parca ar suna ca o concluzie eliberatoare sosita dupa indelungate sedinte de brainstorming fratesc in comitetele inalte de elaborare a studiilor” scolii de sedat”. In asa fel incat se ofera una bucata doctrina “dublu-gandita” dupa care se aplica stampila “Garantat EGW” si rezultatul este cel scontat: una bucata fanatic – un potential “stalp de piatra” pentru biserica.

Nu faptul ca aceste metode sunt aplicate cu zambetul pe buze ma infrigureaza ci incapacitatea incrustarii a unei “miscari de rezistenta”, a unei “retele” care chiar sa existe si sa-si asume vietuirea.  Raspunsul gatuit a acesteia este un macait strident rasunat din gura vreunui renegat cu antecedente si cazier gros, astfel incat oamenii ce stau inca prinsi sub puritanismul basmelor evreesti il trimit la exorcizare si pun totul pe seama hranirii cu roscove in timpul ratacitor al individului in cauza.

Oamenii se cutremura atunci cand aud adevarul din gura fiului ratacitor. Ei simt ca au dreptate pentru ca albul imaculat din cazierul lor fariseic de baieti cuminti de prima banca in fata amvonului le ofera valoare.

Numai ca pentru a putea percepe realitatea in care traiesti a trebuit ca cineva sa fi turnat alcool in coconul tau si astfel sa nu te incadrezi in “categoria alfa plus” ce merita credibilitate. Cei ce fac parte din vechea si tot odata noua lume a bisericii sunt cei ce au avut un program de conditionare reusit. Ei nu-si pun intrebari, nu vor sa fie tulburati de la dreptul lor de o jumatate de gram de “soma” primita din 7 in 7 zile. Sunt fericiti in lumea noua si orice disonanta ii trimit si mai adanc in jocurile lor ritualice.

Insule singuratice, ici si colo, populate de “erorile  adunarilor de conditionare”, renegati, oameni invizibili ce par a nu avea istorie datorita inexistentei numelor lor intr-un registru. Fiul ratacitor este in lupta cu “fratele cel mare”.

VN:F [1.9.17_1161]
Rating: 5.0/5 (1 vote cast)

Crestinismul in lacrimi


07 Nov

Posted in Dileme, Traditii | 4 Comments »

In fiecare manifestare a sa, crestinismul pare a fi in lacrimi, intr-un continuu bocet fericit. Multimi de oameni adunati pentru a-si plange intr-un fel nebunesc bucuria. Sunt atat de insetati dupa autoflagelarea care produce in mod misterios o melancolie tampa fara gust si un sentiment perfid de superioritate, incat ignoranta poate fi un adjectiv potrivit in a descrie ceea a devenit prin sine insasi una dintre cele mai raspandite religii.

Crestinismul molipsit de ipocrizie nu isi atinge scopul acela de a nutri afectiune A(a)devaraului. Se intuneca in dogme aducatoare de limite, cuceritor de confortabil pentru sleahta de oameni ramasi infipti pana la brau in mortarul intarit al conceptiilor limitate. Comportamentul sadic asupra tuturor celorlalti ce nutresc o eliberare a poverii inutile pastrarii dogmelor depasite si desfiintate de realitate, de A(a)devar, impinge si mai jos posibilitatea stralucirii crestinismului la adevaratul potential.

Pentru crestinismul actual (cu insuficiente exceptii), A(a)devarul aduce nesiguranta, incertitudine si nutreste o repulsie fata de cei ce vor sa schimbe sau macar sa aduca in discutie subiecte ce sunt privite tabu. Pentru acest tip de crestinism adevarul nu este decat o pisicuta gata oricand sa se transforme intr-o felina cu ghearele ascutite ce pot brazda mai adanc ranile peticite deja ale trupului bisericii, alimentat steroidic. Hormonul de crestere este bine dozat astfel incat sa ofere o crestere rapida, dar nesanatoasa ce va duce la slabire. Ce nu realizeaza biserica astazi este faptul ca e nevoie de rani din care sa izvorasca seminte ale adevarului; este nevoie de dezbatere, de intrebari reale si dificile, de atacare in plin a dusmanului hranit prin obscuritate si prin neglijare, prin bagatelizarea acestuia, zugravind o imagine feerica a crestinismului.

Avem nevoie de intrebari, de dileme, de ipoteze noi ce urmeaza a fi verificate. Adevarul nu se afla decat prin intrebari si nu prin raspunsuri nemestecate si neimportante la intrebarile unei asa-zise clasa de elita reprezentativa. Nu avem nevoie de raspunsuri la intrebarile altora; le avem pe ale noastre si vrem sa ne luptam cu ele asemenea lui Iacov.

Crestinismul patentat de evul mediu promite fericire prin obscuritate, la intuneric, fara intrebari, fara dileme, fara adevar testat de realitate. Crestinismul este in lacrimi pentru ca nu inceteaza sa-si cante singur prohodul si nu are curajul sa tasneasca in fata, sa-si asume intrebari si sa caute raspunsuri nu in misticismul sarac al dogmelor prafuite, in normele morbide in care ne-am nascut.

Adevarul inseamna libertate si El ne-a promis ca ne va face liberi pe cand dogmele ne inchisteaza in obscuritate, ne face sa iubim intunericul si sa-l adoram, sa-l punem la loc de cinste prin autoflagelare. Nu, nu suntem conditionati sa ramanem in intuneric si cred ca putem razbate daca incetam sa mai plangem. Ne vom sterge lacrimile atotsuficientei si vom zambi intrebarilor.

VN:F [1.9.17_1161]
Rating: 5.0/5 (1 vote cast)

Şerpii ideilor noastre


08 Oct

Posted in Dileme, Teologie, Traditii | 8 Comments »

O săptămână rece, ţiuitor de friguroasă, săptămână în care m-am confruntat în continuare cu lupta întrebărilor ce duc o bătălie pe terenul minţii mele. Mi-au răsunat în minte ideile unui coleg de studiu care mă aruncau într-o luptă ce nu-mi aparţine: Eu…, creştinul, metoda lui Dumnezeu de a demonstra Universului că El, singurul care există este drept. Eu, firul de praf, nimic din nimic, luând întruchiparea potenţei  desăvârşite reuşesc să dobor răul, călcând în picioare orice afirmaţie mincinoasă răsunată vreodata la adresa lui Dumnezeu.

De o parte creştinul, omul – gata de a asculta în mod desăvârşit de lege si pe de altă parte – Satan, acuzatorul ce şi-a permis să afirme despre El că nu acorda libertate ori că cerinţele Sale sunt capricii dictatoriale încadrate la categoria super-grea.

Iată-mă stau în faţa acestui tablou şi întrebările vorbesc una celeilalte. Sunt la grupa de studiu omul care ştie ce este bine, dar când păşeşte în viaţa propriu-zisă acţionează numai conform temerilor, rănilor şi fanteziilor sale religioase. Omul, care nu poate să lupte pentru bine şi nici măcar să se retragă printr-0 fugă onestă din acest front, care ştie dar nu poate face, care nu are puterea de a acţiona conform a ceea ce ştie. Vieţile noastre rănite, a barbaţilor si a femeilor care au cunoştinţă, rănile noastre adânci, deziluziile noastre, divorţurile, trădările, avorturile şi sacrificiile oarbe care nu aduc niciun bine, micile fapte bune ale noastre cu toate acestea dinainte nu fac decât sa ne aducă în lumina neputinţei.

Unde îţi este victoria dragul meu prieten? Unde îţi este desăvârşirea despre care povesteşti ca despre ceva palpabil? De ce întrezăresc deznădejdea şi disperarea pe chipul tău şi al meu? Nu cumva ne lăsăm pradă unor şerpi ce ne devorează mintea? Priveşte-te in faţă şi caută-ţi victoria. Poţi să o gaseşti şi in fapte sau este la îndemână decât la grupa de studiu, unde aceşti şerpi muşcă cu atâta plăcere din mintea noastră doritoare de o poveste cu happy-end.

Dezbracă-te de mantia ce-ţi întunecă privirea si rememorează ceea ce eşti: gândeşte-te că orice lucru pe care îl faci, din punctul acesta de vedere (al desăvârşirii omeneşti), are o latură morală: când eşti la serviciu, pe stradă, la piaţă, în mall, la şcoală, în faţa televizorului, a copilului tău, soţiei sau bărbatului tău, părinţilor, vecinilor, duşmanilor, eşti desăvârşit? Ai ajuns la punctul în care să spui: Din copilărie am ţinut toate legile şi orânduielile, ce pot să mai fac pentru că, iată: legea poate fi ţinută… de mine, nimicul din nimic. Nu cumva această idee este în sine un şarpe veninos? De fapt descoperirea faptului că întotdeauna este loc de mai mult, asemenea concluziei lui Luther, este leacul împotriva veninului răspândit de ideea desăvârşirii omului prin lege.

VN:F [1.9.17_1161]
Rating: 5.0/5 (1 vote cast)
« Older Entries

Suflare de Viaţă

proces viu al devenirii