Nu suntem nemuritori si nu avem mai multe vieti la dispozitie. Nu suntem dumnezei si nu facem parte din rotocolul miturilor fara de inceput si fara de sfarsit. Ne nastem din freamat si ne stingem infiorati de propriul nostru sfarsit, asemenea nascarii valurilor marii al caror singur rezultat este netezirea nisipului. Ne nastem din iluzii si ne hranim cu sperante sfarsind prin spulberarea viselor sclipitoare asemenea mineralelor ce impanzesc plajele. Nu suntem nemuritori!
Ne aflam intotdeauna in prezent si totusi traim in viitor, ametiti de lucirea viselor, bucurandu-ne de singura certitudine credincioasa noua – posibilitatea de a visa, de a tese lumi ce nu vor exisa niciodata, sentimente ce nu vor fi niciodata exprimate, ganduri ce nu vor deveni fapte, iluzii ce se vor sparge in incercarea de a contopi doua componente distincte, separate, dusmane, devenind uneori eterogene doar pentru a se compromite una pe cealalta. Trebuie sa incetam in a trai pentru iluzii. Lumea trebuie si este datoare sa incerce in a aduce visele la timpul prezent, sa rada si sa se bucure aici, acum, in clipa asta, inainte ca valul sa se sparga brusc in neant.
Nu suntem nemuritori desi traim ca unii de acest gen.
