Dezideratul comunismului – omul nou – a înspăimântat o bună parte a lumii prin mecanismele aducerii la îndeplinire a acestuia. Nefiind un termen inventat de elita comunistă, această expresie a bântuit minţile oamenilor o perioadă de timp îndelungată. Puţini realizează că acestui concept îi pot fi găsite rădăcini biblice.

Omul creştin de tip nou (născut din nou), este astăzi înţeles ca un tipar ce trebuie să i se aplice oricărui individ. Acest model de om ştie exact în ce crede, cunoaşte exact semnificaţiile tuturor profeţiilor biblice (doar aşteptând şi grăbind împlinirea acestora), se închină conştiincios si în chip vrednic exact în intervalul de timp potrivit, mănâncă doar ce îi este permis şi citeşte numai din “Cuvânt”.

Îmi imaginez cum visează acest tip de om “Împărăţia Cerurilor”, închipuindu-se ca făcând parte dintr-o infinită coloană de mântuiţi, îmbrăcaţi într-o ie largă şi lungă de un alb imaculat, echipaţi toţi cu un instrument muzical, cântând din toţi rărunchii, aliniaţi ca într-o grupă disciplinară, având aceeaşi frizură, aceeaşi împletitură a părului, afişând toţi acelaşi tip de privire, având aceeaşi statură (perfectă) etc

Oare regimul politic din “mileniu” va fi de tip comunist?

“Aici pe pământul acesta trecător” suntem îndemnaţi la umilinţă, la predare de sine, la depersonalizare, la ură faţă de ceea ce reprezintă “carnea”, preţuind doar ce vine din afara noastră ca indivizi. Biserica încearcă să producă oameni în format “Blind Carbon Copy”. Este într-adevăr eternitatea condiţionată de golirea ego-ului? Fericirea creştină este o poveste scrisă la indigo?