Nu suntem nemuritori si nu avem mai multe vieti la dispozitie. Nu suntem dumnezei si nu facem parte din rotocolul miturilor fara de inceput si fara de sfarsit. Ne nastem din freamat si ne stingem infiorati de propriul nostru sfarsit, asemenea nascarii valurilor marii al caror singur rezultat este netezirea nisipului. Ne nastem din iluzii si ne hranim cu sperante sfarsind prin spulberarea viselor sclipitoare asemenea mineralelor ce impanzesc plajele. Nu suntem nemuritori!
Ne aflam intotdeauna in prezent si totusi traim in viitor, ametiti de lucirea viselor, bucurandu-ne de singura certitudine credincioasa noua – posibilitatea de a visa, de a tese lumi ce nu vor exisa niciodata, sentimente ce nu vor fi niciodata exprimate, ganduri ce nu vor deveni fapte, iluzii ce se vor sparge in incercarea de a contopi doua componente distincte, separate, dusmane, devenind uneori eterogene doar pentru a se compromite una pe cealalta. Trebuie sa incetam in a trai pentru iluzii. Lumea trebuie si este datoare sa incerce in a aduce visele la timpul prezent, sa rada si sa se bucure aici, acum, in clipa asta, inainte ca valul sa se sparga brusc in neant.
Nu suntem nemuritori desi traim ca unii de acest gen.
March 7th, 2011 at 00:50
foarte frumos spus! si mai ales in cuvinte simple , fara filozofii de umplutura.
Eu cred ca visele au intr-un fel partea lor buna , la urma urmei si viata pe un pamant recreat este tot un vis , care s-ar putea din nefericire sa ramana la sdtadiul de iluzie.
Dar visarile astea fara sens la care probabil te referi tu, eu am vazut din viata ca abunda in trairea omului a carui minte nu este zilnic insanatosita si transformata de lucrarea D Sfant. in caz contrar omul incepe sa coboare treptat cu picioarele pe pamant si sa-si traiasca viata. Gandeste-te ca sunt o multime de oameni care practic neputandu-se desprinde de traumele trecutului se anesteziaza cu o viata asa cum o descri tu .
March 7th, 2011 at 10:05
Eu insumi sunt deranjat de atitudinea lejera pe care o adopt in relatie cu timpul scurt al existentei mele. Ma trezesc intr-o amanare continua si impingerea bucuriei intr-un viitor ce nu va deveni niciodata prezent. Sunt dezamagit de atitudinea noastra, a oamenilor, atitudine de a aprecia lucruri lipsite de valoare: proprietati, cariere, “relatii” etc.
Lipsa de sens survine din faptul ca asteptam si investim intotdeauna mai mult in viitor decat in prezent.
Pentru a fi fericiti asteptam sa avem o casa, asteptam sa avem un salariu bun, asteptam sa creasca copiii, sa primim o pensie buna si sfarsim a ne bucura in locul de veci.
P.S. Multumesc pentru apreciere!
March 11th, 2011 at 16:25
Desi gandirea mea actuala e impotriva idealizarii, efemeritatea individului mi se pare o idealizare de bun simt, chiar frumoasa datorita nostalgiei puterncie pe care o creaza. Tot timpul mi-or placut miturile in care zeii nemuritori invidiau oamneii pentru mortalitatea lor. Sau de exemplu in lumea lui Tolkien, elfii erau nemuritori, in timp ce oamneii au primit din partea lui Eru Ilúvatar, fiinta superema, un dar misterios : moartea.
.
In momentul in care reusesti sa transcezi (mental, rational) conditia de individ, adica sa atingi o gandire panoramica, dezindividualizata, realizezi ca moartea e un fenomen fara conotatii negative. E perceput astfel doar prin prisma individualitatii. De multeori imi inchipui existenta ca un ocean in care indivizii sunt valuri efemere, de diferite forme si diferite complexitati. Acuma, evident, tot ce trece de existenta de tip individual e speculatie, dar asta nu-i un motiv sa te opresti din speculat…atat timp cat nu ridici speculatia la rang de certitudine
March 11th, 2011 at 16:58
@Betelgeux
Sunt de acord cu tine in mare parte. Dar daca tot visam ca suntem zei sa visam acum. Daca ne imaginam ca moartea este un dar, macar sa fie bine primit – ca sfarsitul unei vieti ce nu s-a irosit transpunandu-se intr-un viitor intangibil ci traind in prezentul real pe care il putem face “de vis” investind in dragoste, in bucurie, in plans, in pasiune…
March 11th, 2011 at 19:52
E o mare prostie ca viata sa nu fie altceva decat o proiectie in viitor; si cam asta face societatea noastra din oamnei. De asta imi place textul din Matei 6, cu “nu va ingrijorati pentru ziua de maine” pe care multi atei il interpreteaza anapoda. Totusi, eu nu cred ca viata merita idealizata si unul din motive ar fi acela ca viata de tip individual se construieste in jurul unui ego. Si chiar daca nu pot sa spun ca ego-ul ar fi neaparat ceva rau, is sigur ca ii ceva ce nu merita idealizat.
March 11th, 2011 at 20:15
Individualitatea si ego-ul nu trebuie idealizat insa este singurul lucru pe care il avem. Acel “nu va ingrijorati pentru ziua de maine” imi pare a fi exact ceea ce ne trebuie sa traim mereu in prezent si ma refer la “traieste-ti clipa” si traieste-o in concordanta cu natura. Canibalismul societatii de consum ne-a transformat in roboti.