In fiecare manifestare a sa, crestinismul pare a fi in lacrimi, intr-un continuu bocet fericit. Multimi de oameni adunati pentru a-si plange intr-un fel nebunesc bucuria. Sunt atat de insetati dupa autoflagelarea care produce in mod misterios o melancolie tampa fara gust si un sentiment perfid de superioritate, incat ignoranta poate fi un adjectiv potrivit in a descrie ceea a devenit prin sine insasi una dintre cele mai raspandite religii.
Crestinismul molipsit de ipocrizie nu isi atinge scopul acela de a nutri afectiune A(a)devaraului. Se intuneca in dogme aducatoare de limite, cuceritor de confortabil pentru sleahta de oameni ramasi infipti pana la brau in mortarul intarit al conceptiilor limitate. Comportamentul sadic asupra tuturor celorlalti ce nutresc o eliberare a poverii inutile pastrarii dogmelor depasite si desfiintate de realitate, de A(a)devar, impinge si mai jos posibilitatea stralucirii crestinismului la adevaratul potential.
Pentru crestinismul actual (cu insuficiente exceptii), A(a)devarul aduce nesiguranta, incertitudine si nutreste o repulsie fata de cei ce vor sa schimbe sau macar sa aduca in discutie subiecte ce sunt privite tabu. Pentru acest tip de crestinism adevarul nu este decat o pisicuta gata oricand sa se transforme intr-o felina cu ghearele ascutite ce pot brazda mai adanc ranile peticite deja ale trupului bisericii, alimentat steroidic. Hormonul de crestere este bine dozat astfel incat sa ofere o crestere rapida, dar nesanatoasa ce va duce la slabire. Ce nu realizeaza biserica astazi este faptul ca e nevoie de rani din care sa izvorasca seminte ale adevarului; este nevoie de dezbatere, de intrebari reale si dificile, de atacare in plin a dusmanului hranit prin obscuritate si prin neglijare, prin bagatelizarea acestuia, zugravind o imagine feerica a crestinismului.
Avem nevoie de intrebari, de dileme, de ipoteze noi ce urmeaza a fi verificate. Adevarul nu se afla decat prin intrebari si nu prin raspunsuri nemestecate si neimportante la intrebarile unei asa-zise clasa de elita reprezentativa. Nu avem nevoie de raspunsuri la intrebarile altora; le avem pe ale noastre si vrem sa ne luptam cu ele asemenea lui Iacov.
Crestinismul patentat de evul mediu promite fericire prin obscuritate, la intuneric, fara intrebari, fara dileme, fara adevar testat de realitate. Crestinismul este in lacrimi pentru ca nu inceteaza sa-si cante singur prohodul si nu are curajul sa tasneasca in fata, sa-si asume intrebari si sa caute raspunsuri nu in misticismul sarac al dogmelor prafuite, in normele morbide in care ne-am nascut.
Adevarul inseamna libertate si El ne-a promis ca ne va face liberi pe cand dogmele ne inchisteaza in obscuritate, ne face sa iubim intunericul si sa-l adoram, sa-l punem la loc de cinste prin autoflagelare. Nu, nu suntem conditionati sa ramanem in intuneric si cred ca putem razbate daca incetam sa mai plangem. Ne vom sterge lacrimile atotsuficientei si vom zambi intrebarilor.
