O săptămână rece, ţiuitor de friguroasă, săptămână în care m-am confruntat în continuare cu lupta întrebărilor ce duc o bătălie pe terenul minţii mele. Mi-au răsunat în minte ideile unui coleg de studiu care mă aruncau într-o luptă ce nu-mi aparţine: Eu…, creştinul, metoda lui Dumnezeu de a demonstra Universului că El, singurul care există este drept. Eu, firul de praf, nimic din nimic, luând întruchiparea potenţei  desăvârşite reuşesc să dobor răul, călcând în picioare orice afirmaţie mincinoasă răsunată vreodata la adresa lui Dumnezeu.

De o parte creştinul, omul – gata de a asculta în mod desăvârşit de lege si pe de altă parte – Satan, acuzatorul ce şi-a permis să afirme despre El că nu acorda libertate ori că cerinţele Sale sunt capricii dictatoriale încadrate la categoria super-grea.

Iată-mă stau în faţa acestui tablou şi întrebările vorbesc una celeilalte. Sunt la grupa de studiu omul care ştie ce este bine, dar când păşeşte în viaţa propriu-zisă acţionează numai conform temerilor, rănilor şi fanteziilor sale religioase. Omul, care nu poate să lupte pentru bine şi nici măcar să se retragă printr-0 fugă onestă din acest front, care ştie dar nu poate face, care nu are puterea de a acţiona conform a ceea ce ştie. Vieţile noastre rănite, a barbaţilor si a femeilor care au cunoştinţă, rănile noastre adânci, deziluziile noastre, divorţurile, trădările, avorturile şi sacrificiile oarbe care nu aduc niciun bine, micile fapte bune ale noastre cu toate acestea dinainte nu fac decât sa ne aducă în lumina neputinţei.

Unde îţi este victoria dragul meu prieten? Unde îţi este desăvârşirea despre care povesteşti ca despre ceva palpabil? De ce întrezăresc deznădejdea şi disperarea pe chipul tău şi al meu? Nu cumva ne lăsăm pradă unor şerpi ce ne devorează mintea? Priveşte-te in faţă şi caută-ţi victoria. Poţi să o gaseşti şi in fapte sau este la îndemână decât la grupa de studiu, unde aceşti şerpi muşcă cu atâta plăcere din mintea noastră doritoare de o poveste cu happy-end.

Dezbracă-te de mantia ce-ţi întunecă privirea si rememorează ceea ce eşti: gândeşte-te că orice lucru pe care îl faci, din punctul acesta de vedere (al desăvârşirii omeneşti), are o latură morală: când eşti la serviciu, pe stradă, la piaţă, în mall, la şcoală, în faţa televizorului, a copilului tău, soţiei sau bărbatului tău, părinţilor, vecinilor, duşmanilor, eşti desăvârşit? Ai ajuns la punctul în care să spui: Din copilărie am ţinut toate legile şi orânduielile, ce pot să mai fac pentru că, iată: legea poate fi ţinută… de mine, nimicul din nimic. Nu cumva această idee este în sine un şarpe veninos? De fapt descoperirea faptului că întotdeauna este loc de mai mult, asemenea concluziei lui Luther, este leacul împotriva veninului răspândit de ideea desăvârşirii omului prin lege.