V-ati privit vreodata in oglinda intrebandu-va cine sunteti? Ati analizat eul cu obiectivism? Ce sunteti, cine sunteti si de ce?

In duminica trecuta am discutat cu un prieten despre criteriul ce sta la baza mantuirii omului.  Interlocutorul meu era sigur ca faptele nu au niciun rol in chestiune asta si orice lucru pe care il face omul mantuit este o consecinta si nu cauza. Insa credea cu tarie ca in interiorul nostru se afla criteriul de departajare. Nimeni nu hotaraste in dreptul meu si nu poate fi o decizie venita din afara.

Si-atunci ma intreb cine sunt eu? Ce reprezint eu ca persoana, pentru ca eu sa hotarasc in dreptul meu sa fiu mantuit iar altul, prin sine sinsusi, sa fie pierdut? Prietenul meu spunea ca este vorba despre o alegere, o alegere pe care o faci voluntar.

Ce sunt eu cu adevarat pentru ca in mine sa se gaseasca puterea alegerii? Sunt un burete uscat la nastere, gata sa acumuleze ceea ce se intampla langa el, ce i se serveste. Sunt nascut roman, invat limba romana, traiesc intr-o familie fara ca eu sa fi putut sa mi-o aleg, imi insusesc valorile celor din jur, ma comport ca ei. Sunt un burete care se umezeste cu informatii culese din jurul sau. In definitiv pornesc prin a fi un nimeni, terminand prin a fi un set de valori, de idei stabilite arbitrar de catre altii ce-mi sunt servite la pachet. Ce sunt eu pentru ca sa imi proclam obiectivitatea de observator total. Ce-mi asigura libertatea de orice prejudecata, idee, limba, valori, ce-mi sunt servite de la nastere pana in mormant?

Apoi i-am spus prietenului meu: De ce unul are o suta de ocazii in care poate alege,  in care este pus inaintea celor doua posibilitati, iar altcineva are doar o singura sansa, zece sau poate douazeci? Este drept ca doua persoane pornite intr-o cursa, sa aiba un numar diferit de ture de alergat pentru a fi declarat castigator? Este drept sa plece din pozitii diferite, unul mai in fata si altul mult mai in spate? Este corect ca unul sa fie fara un picior, iar altul sa beneficieze de un corp atletic?

De ce eu, buretele Claudiu, sa fiu mantuit doar pentru ca am trait intr-un mediu umed si m-am putut alimenta perfect, fata de X, care a trait intr-un mediu uscat, fara apa?

Nu, nu cred ca eul merita atata atentie. Nu cred ca este capabil de o asemenea raspundere, pentru ca deciziile sale ii sunt influentate.

Ganditi-va ca sunteti in masina personala si ca rulati cu o viteza considerabila, moment in care in fata dumneavoastra, pe sosea, apare dintr-o data in partea dreapta un copil ce nu se poate feri, in centrul soselei o mare groapa, o prapastie, iar in partea din stanga un urs fioros. Nu aveti timp sa franati, asa ca intr-o fractiune de secunda trebuie sa va hotarati ce faceti. Ce ati alege? Sunteti sigur ca optiunea dumneavoastra a fost total libera de influentele educatiei primite, de valorile mediului in care ati trait?

Daca un copil a trait intr-un mediu ostil, in care parintii au fost niste alcolici si bataile erau regula in casa, care sunt sansele ca acel copil sa fie un om realizat in viata si sa poata lua decizii favorabile vietii sale?

Credeti ca putem acorda eului o importanta atat de mare, incat optiunea acestuia sa fie cea care conteaza? In definitiv ce suntem atunci cand ne nastem? Un receptor gata de a primi informatii. Sunteti sigur ca toti primim acelasi tip de informatii?

“Raţiunea este cea mai mare târfă a Diavolului; din fire şi prin felul de a fi, este o târfă dăunătoare; este o prostituată, târfa desemnată a Diavolului; târfă mâncată de râie şi lepră, care ar trebui călcată în picioare şi distrusă, ea şi înţelepciunea ei.” – Martin Luther ianuarie 1546

Definitie dex: “Facultatea omului de a cunoaște, de a gândi logic, de a înțelege sensul și legătura fenomenelor;”

Tot mai mult ma lovesc de duritatea afisata de catre “oamenii bisericii” care imi spun: “Iti pui prea multe intrebari! Acestea sunt intrebari prostesti.”

Credeti ca ratiunea este tarfa Diavolului?