Sunt intigrat de felul in care crestinismul defineste conceptul de Dumnezeu. Imaginatia noastra ni-L plaseaza pe Dumnezeu Tatal undeva in acest Univers, stand pe un scaun, inconjurat de ingeri, avand barba si parul alb. De asemenea poarta o coroana pe cap si eventual are la indemna un sceptru. De neimaginat este faptul ca suntem atrasi de acest portret demn de o gandire primitiva.

Religia il creioneaza pe Dumnezeu dupa asemanarea noastra si nu invers. Gresim cand interpretam descrierea omului “dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu”. Noi suntem asemenea Lui prin inteligenta. Aici este demarcatia intre noi si celelalte fiinte de pe acest Pamant. In acest fel poate fi tradus dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu.

“La început era Cuvântul,  şi Cuvântul era cu Dumnezeu,  şi Cuvântul era Dumnezeu.”

La inceput, nu exista Universul. Dumnezeu este un concept atemporal, independent de materie, de spatiu, de timp etc.  Astfel Dumnezeu este in afara a tot ceea ce noi cunoastem, este dincolo de tot ce exista si are forme. Cea mai buna definitie si-a dat-o chiar insusi Dumnezeu: EU SUNT!

“Cuvantul” poate fi inteles ca inteligenta, INFORMATIE, fara forma, imaterial, aspatial, nedepinzand de acest Univers, care este o creatie a Sa.

Trebuie sa incetam sa ne imaginam Tronuri undeva suspendate si alte lucruri asemanatoare.  Ierusalimul Ceresc trebuie inteles din alta perspectiva!

Oamenii si-au ales o icoana inchipuita fara forme, dar bine inradacinata in minte. In definitiv  Dumnezeul nostru nu-i mai mult decat o caricatura ce a luat locul Adevarului. Dar pentru a vedea trebuie sa avem ochii mintii deschisi.

Analizati imaginea de sus ce prezinta un tablou de pe “Noul Pamant”. Nu-i asa ca scartie?