Astazi in timp ce conduceam masina pe drumurile tarii, ascultam un subiect destul de interesant la radio. Merita sau nu un fost intemnitat politic din vremea comunismuli sa primeasca despagubiri morale?

Se pornea de la cazul domnului Ion Diaconescu ce a cerut in instanta despagubiri de 18 milioane de Euro pentru anii petrecuti in puscariile comuniste.  Am fost uimit de ignoranta oamenilor in ceea ce priveste istoria. Nimeni parca nu-si aduce aminte ce a insemnat comunismul. Toti interlocutorii ce intrau in direct la acest post de radio (Realitatea Fm), lasau impresia ca pentru ei, comunismul nu a insemnat nimic mai mult decat un cosmar scurt si fara urmari, fara cicatrici. Unii sustineau ca la fel de greu le-a fost si lor pentru ca trebuiau sa stea la coada de la ora 3 pentru lapte, paine, butelii etc. Altii spuneau ca Statul nu trebuie sa plateasca pentru ca Statul este compus din oameni si cei care vor plati aceste despagubiri morale, am fi noi, “cei nevinovati”.

Da, noi “cei nevinovati” care ne multumeam sa stam la coada de la ora 3 fara sa spunem nimic, eram fericiti cu faptul ca aveam curent electric doar cateva ore pe zi. Eram fericiti ca nu puteam vorbi niciodata prea tare fara sa ne uitam in jur. Pentru noi, cei nevinovati, care am stiut sa tinem gura inchisa atunci cand nu ne conveneau lucruri, cand adesea poate chiar ofeream informatii “celor vinovati de nevinovatia noastra.” Am stiut sa ne scuturam ca o papadie ce-si arunca puful in bataia vantului, am suportat cu lasitate nedreptatea si mediocritatea.

Acum suntem la fel. Vrem ca toti sa fim egali, nimeni sa nu iasa din turma. Nimeni care sa puna pieptul, sa vorbeasca impotriva curentului, nimeni care sa spuna ce gandeste si sa-si pastreze neintinat crezul sau. Unii au luptat si au avut curaj sa fie ei insisi si daca au facut acest lucru, isi merita soarta. Cine i-a pus? De ce sa platesc eu cu lasitatea mea, curajul sau?

Suntem “un neam” ce ne lasam calcati in picioare toate valorile, suportam cu stoicism batjocura, ne calcam in picioare propriile principii, iar cine sta in picioare sa o faca pentru el.

De ce sa traim intr-o tara libera cand doar cativa au murit pentru acest lucru, de ce sa avem o democratie, daca nimeni nu si-o asuma?

Am cateva exemple de tortura din inchisorile comuniste (si nu numai) unde au murit oameni ce au stat in picioare:

- smulgerea parului din cap prin înfăşurarea câte unei şuviţe pe deget
- bătaia la tălpi şi bătaia la testicule. Arestatul era legat de mâini şi de picoare, iar pe sub legături era trecut un drug de fier. Atârnat de acesta, cel anchetat era bătut cu o ţeavă sau curea, până la leşin – procedura era numită de către anchetatori, rotisor
- smulsul unghiilor
- conectarea la Magnetoul electric
- arsul cu ţigara
- găurirea muschilor cu cuţitul si astuparea lor cu sare
- bătaia cu lopata
- moartea prin înfometare
- unii dintre deţinuţi erau forţati să mănânce fecale sau să bea urină
- „camera neagră” – o încăpere subterană din închisoare Jilava, unde deţinuţii erau tinuţi 48 de ore, doar în chiloţi, în întuneric, intr-o baltă adâncă de câţiva centrimentri, la o temperatura de cel mult două grade sub zero.
- “zarca” – carcere, în închisoarea Aiud, ce nu aveau ferestre, unde deţinuţii erau lăsaţi, timp de o lună, fără pături şi fără haine groase pe timp de iarnă.

Sunt doar cateva dintre monstroasele tratamente la care crestini sau oameni ce au luptat pentru idealuri inalte le-au suportat pana la moarte.

Asadar: Merita un fost detinut pe motive religioase, politice, “reparatii morale”? La cat ati evalua o zi petrecuta in inchisoare cu un astfel de tratament?

This entry was posted on Friday, March 5th, 2010 at 16:18 and is filed under Social. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 feed. You can leave a response, or trackback from your own site.