Eu cred ca ai fapte pentru ca ai credinta si inca aceste fapte nici nu sunt ale noastre. Daca ne analizam fiecare acum, am avea fapte care sa ne justifice in fata Lui Dumnezeu? Poate constiinta ta sa afirme: Pe baza acestor fapte pe care le-am facut sunt indreptatit sa cred ca am credinta?
Il iau ca exemplu pe Petru. Ce fapte avea Petru ca sa-l recomande in fata Cerului? Iute la manie, tradator de 3 ori, partinitor cu neamurile. Unde ii sunt faptele? Ooo, faptul ca Duhul a cazut peste el si a vorbit neamurilor, iudeilor, sutasului (pe care el il considera necurat), insemna ca sunt fapte de indreptatire? Prin asta va fi Petru mantuit? Sa nu uitam ca dupa ce Domnul a inviat, Petru se intorsese la pescuitul sau de zi cu zi. Era prea dezamagit de sine, datorita presiunilor constiintei sale legaliste. Insa Domnul Isus se prezinta in fata ucenicilor si nu le spune nimic de genul: Ce v-am spus eu ma voua? Nu orisicine imi zice Doamne, Doamne sau Rabi, Rabi, va intra in imparatia mea. Tu Petre te-ai facut de ras, Toma – tu nici macar nu ai crezut marturia prietenilor tai, nici macar dupa ce am inviat. M-ati facut de ras… Nu, El le spune ca ei sunt in continuare ucenicii Sai, de ce? Pentru ca ei faceau voia Tatalui Sau prin ispasirea pe care tocmai o indeplinise Domnul la cruce.

Intrebare: daca neprihanirea se capata prin fapte, de ce mai era nevoie sa moara Domnul Isus? Daca noi reusim sa punem pe talerul judecatii faptele noastre bune si ele inclina spre viata vesnica, de ce mai ne trebuie sangele ca Ispasire? Pentru ce mai avem nevoie de Mijlocitor? Nu ma intelegeti gresit. Eu nu spun ca un om nascut din nou va trai in continuare dupa indemnurile firii. Nu, categoric nu, dar poate acel om sa se mantuiasca pe sine prin faptele credintei?

Căci, după cum prin neascultarea unui singur om, cei mulţi au fost făcuţi păcătoşi, tot aşa, prin ascultarea unui singur om, cei mulţi vor fi făcuţi neprihăniţi. Ba încă şi Legea a venit pentru ca să se înmulţească greşeala; dar unde s-a înmulţit păcatul, acolo harul s-a înmulţit şi mai mult; pentru ca, după cum păcatul a stăpânit dând moartea, tot aşa şi harul să stăpânească dând neprihănirea, ca să dea viaţa veşnică, prin Isus Hristos, Domnul nostru.

Cat despre ceea ce scrie Iacov, s-ar parea ca avem o contradictie intre Scripturi? Nu, nicidecum, pentru ca Iacov le scria acelor oameni care sustineau ca ei nu au nevoie de schimbare in viata lor. Le scria acelora care puneau credinta ca substituient al dorintei de a trai o viata sfanta. Oamenii intelegeau prin credinta ca pot face in continuare ceea ce vor, dar si Pavel spune ca odata ce suntem ai lui Hristos nu mai traim dupa indemnurile firii. Mustrarile Epistolei lui Iacov le era adresata celor ce credeau ca cel nascut din nou este de fapt acelasi om cu dorintele vechi, cu umblarile dupa flecarii, dupa lucrurile lumesti.
Daca deschidem Scriptura impreuna in cartea Genezei, pana si Moise, omul prin care a fost oferita Legea, spune despre Avraam: Avram a crezut pe Domnul, şi Domnul i-a socotit lucrul acesta ca neprihănire.
Deci oare ce vrea sa spuna Iacov in epistola sa? Carui tip de oameni vorbeste intr-un mod atat de direct? Credinta este unita cu faptele, credinta este activa, provoaca shimbarea prioritatilor in viata, aduce o dorinta dupa Dumnezeu, ofera suvoaie de dragoste, dar aceste fapte nu vor fi considerate niciodata ca fiind ale noastre, pentru ca Duhul ne inspira sa le facem si aceste fapte ne sunt pregatite inca dinainte sa umblam in ele.

Inca odata: Pavel a pus in contrast faptele Vechiului Testament cu harul si credinta, in timp ce Iacov vorbeste despre zadarnicia credintei in Dumnezeu fara fapte. Pavel scrie impotriva acelora care inca vor sa se justifice prin tinerea legii Vechiului Testament; Iacov scrie impotriva acelora care marturisesc despre credinta lor doar cu vorbele, dar nu lupta pentru sfintenie in vietile lor, nu este vizibil faptul ca ei Il urmează pe Isus.

Chiar Domnul Isus afirma ca faptele pe care noi le facem sau le vom face, nu sunt un merit ci o datorie pe care noi am implinit-o: Luca 17:10 Tot aşa şi voi, după ce veţi face tot ce vi s-a poruncit, să ziceţi: „Suntem nişte robi netrebnici; am făcut ce eram datori să facem.”
Romani 3:11 Nu este nici unul care să aibă pricepere. Nu este nici unul care să caute cu tot dinadinsul pe Dumnezeu. Daca acest lucru este adevarat, cine va putea sta in fata lui Dumnezeu?

Deci care este procedeul mantuirii? Nu cumva Hristos a murit pentru mine pentru ca eu, prin El, sa pot fi prezentat neprihanit in fata Lui Dumnezeu? Nu cumva faptele noastre sunt ca o haina manjita in fata Lui? Care este atunci mecanismul mantuirii oamenilor?

O caracterizare pe care nimeni nu ar vrea sa o aiba asupra sa. Daca in vechime mormintele varuite erau reprezentate de catre farisei, cine ar putea juca rol dublu astazi?
In noapte dintre ani am primit o intrebare oarecum neasteptata din partea unui membru al bisericii care suna cam asa: “De ce crezi ca noi exprimam mai putina bucurie decat celelalte culte neoprotestante?” Inainte sa obtina raspunsul meu, fratele si-a exprimat punctul sau de vedere: “Pentru ca suntem mai ocarati si mai persecutati decat toate celelalte culte. Noi avem sabatul, mancarile curate, suntem cei ce se tin cel mai mult de adevar si inclusiv si celelalte culte ne ocarasc.”

Am fost sceptic daca ar fi potrivit sa mai dau raspunsul meu, insa am incercat: “Eu cred ca suntem posomorati datorita legalismului ce ne apasa grumazul, datorita mentalitatii cum ca o fata posomorata exprima o credinta mai adanca, mai puternica. O privire fara zambet, in mentalitatea noastra, este mai potrivita cu sfintenia.”
Nu stiu daca fratele a inteles unde vroiam sa ajung cu acest raspuns, dar mi-a intarit inca odata convingerea sa cu privire la dreapta noastra credinta.
Am stat si am cantarit din nou in mintea mea: Faptul ca ma plec pe genunchi in biserica la rugaciune, ca particip cu “predica” mea in rugaciunile publice, faptul ca ma proclam atotstiutor al tuturor adevarurilor Scripturilor, ca sambata tin un post de la toate practicile pe care le fac in restul zilelor, ca mananc mai putine sortimente de carne decat altii, consum racoritoare in loc de ametitoare, lucrurile astea ma fac mai sfant? Ce legatura exista intre toate aceste lucruri si lipsa zambetului meu la serviciile de inchinare? De ce multumirile noastre reprezinta 1 % din rugaciunea pe care o inaltam cate Ceruri?
Locasurile noastre de inchinare, sunt locuri unde oamenii il gasesc pe Dumnezeu, sau doar complexe labirinturi pline de Morminte Varuite?

Ne indoctrinam si ne inarmam cu legi si dogme crestine pe care le facem SABLON, apoi cautam sa modelam omul dupa cat de adanc am inteles noi Sfanta Scriptura fara sa tinem seama de propriile noastre limite. In goana noastra dupa salvarea sufletelor uitam ca avem de-a face cu oameni sensibili care nu pot fi modelati peste noapte dupa bunul nostru plac. Dar mai ales vad ca pentru multi este extrem de greu de inteles ca daca este ceva ce poate fi schimbat la om, acestea sunt prezentul si viitorul. Ca sa vorbim despre cum si cat de mult a gresit, supunandu-l unui tir de ” concluzii juste “, ca si cum e pierdut, ratat, nu va mai cunoaste Raiul in veci, pentru ca stim noi ca asa ceva este foarte grav… mie mi se pare exact pe dos fata de ceea ce intentionam de fapt! Ai facut o greseala ATUNCI, in anumite circumstante, iar dupa nu stiu cat timp nu poti si nu vrei sa-ti cauti justificari pentru acea greseala. Daca au fost regrete, ele sunt singurele care raman in fata lui Dumnezeu, acolo unde exista constiinta. Noi, in excesele noastre de a trece drept ” oameni buni “, ajungem de fapt sa ne adaugam in fiecare zi pacate care nu-si au rostul!
Fluturam libertatea de a alege in orice discutie, insa nu-i oferim noului convertit decat sabloane de gandire, pregatindu-l cu grija sa devina un mormant varuit, plin de limite, fara perspective.

Vai de voi, cărturari şi Farisei făţarnici! Pentru că voi închideţi oamenilor Împărăţia cerurilor: nici voi nu intraţi în ea, şi nici pe cei ce vor să intre, nu-i lăsaţi să intre. – Mat 23:13
Vai de voi, cărturari şi Farisei făţarnici! Pentru că voi sunteţi ca mormintele văruite, care, pe dinafară se arată frumoase, iar pe dinăuntru sunt pline de oasele morţilor şi de orice fel de necurăţenie. Mat 23:27

Daca ne identificam aici, inseamna ca Duhul Domnului lucreaza la inima noastra. El are puterea sa ne schimbe, pentru ca despartiti de El, Domnul nostru, nu suntem decat niste morminte varuite.