Archive for October, 2009

Binele este un "FINAL" si nu o stare


03 Oct

Studiind cateva versete am incercat sa inteleg ideea de bine, definitia binelui in raportul dintre Dumnezeu si om.

Am gasit exemplul lui Iosif despre care Biblia afirma ca ii era bine intr-un context in care noi astazi ne-am gandi de doua ori inainte sa facem aceasta declaratie.

Gen. 39:1-2 Iosif a fost dus în Egipt; şi Potifar, dregătorul lui Faraon, căpetenia străjerilor, un Egiptean, l-a cumpărat de la Ismaeliţii care-l aduseseră acolo. Domnul a fost cu Iosif, aşa că toate îi mergeau bine; el locuia în casa stăpânului său, Egipteanul.

Iosif, impotriva vointei sale, ajunge intr-o tara straina, fara libertate, vandut ca rob. Imediat versetul 2 face o afirmatie neasteptata: “..toate lucrurile ii mergeau bine..”
Simt nevoia sa intreb: ce inseamna sa-ti mearga bine in acest context? Faptul ca inca mai esti in viata, gandindu-te ca nu cu mult timp inainte ti-ai auzit proprii frati pregatindu-ti moartea? Esti bine pentru ca esti intr-o tara fara sprijinul familie, fara a avea o persoana cunoscuta? Logic gandind, nu gasim nici un bine in situatia in care se afla Iosif..
Suntem siguri ca definitia pe care o avem cu privire la bine, este conforma cu definitia Scripturii?
Daca afirmatia din versetul 2 ar fi sunat in modul urmator as fi putut intelege: “Domnul a fost cu Iosif, asa ca a ramas in viata, ca rob intr-o tara straina”
Bineinteles ca versetul se refera si la faptul ca tot ce intreprindea Iosif avea o finalitate binecuvantata de Dumnezeu. Se pare ca el era un om pe care se putea pune baza in orice lucrare si astfel el ajunge un om de succes (dupa alte traduceri); dar putem sa ne gandim si in sensul ca toate lucrurile ii mergeau bine.
Trecand peste faptul ca a fost vandut de proprii sai frati, peste conditia sa de rob, Iosif reuseste sa inteleaga Planul lui Dumnezeu si se identifica in aceasta lucrare. El este gata sa le ofere iertare fratilor sai atunci cand s-a facut cunoscut lor. Iosif este omul ce poate vedea dincolo de raul ce-l inconjura, putea sa inteleaga Planul lui Dumnezeu, in care in acel moment, juca rolul principal.

Gen 45:5,8 Acum, nu vă întristaţi şi nu fiţi mâhniţi că m-aţi vândut ca să fiu adus aici, căci ca să vă scap viaţa m-a trimis Dumnezeu înaintea voastră. Aşa că nu voi m-aţi trimis aici, ci Dumnezeu; El m-a făcut ca un tată al lui Faraon, stăpân peste toată casa lui, şi cârmuitorul întregii ţări a Egiptului.

Duhul Domnului era peste Iosif si acesta era in stare sa recunoasca Mana lui Dumnezeu, acea mana pe care noi uneori o numim invizibila pentru ca nu stim cu adevarat ce inseamna binele.
Noi ne limitam in a inelege starea de bine, raportandu-ne la senzatiile si nevoile umane. Insa in istoria lui Iosif descoperim ce inseamna cu adevarat acest termen: SA FII DE PARTEA LUI DUMNEZEU, sa fii in Planul Sau.
Poti sa afirmi cu tarie ca esti bine atunci cand la sfarsit ramai credincios fagaduintelor lui Dumnezeu. Desi poti trece prin suferinta lui Iov, prin incercarile lui Daniel si a celor trei prieteni ai sai, daca esti un Ghedeon si simti frica, sau te afli in fata lui Goliat ca David, esti un Ilie si te simti singur, gandeste-te ca esti in Mana lui Dumnezeu. Desi noi nu putem vedea acest lucru in mod lamurit, Dumnezeu ne tine in Mana Sa. Pentru ce sa ne temem?

Iata-L pe Dumnezeu chemandu-ne sa ne oprim din planurile noastre:
Ps. 46:10 “Opriţi-vă, şi să ştiţi că Eu sînt Dumnezeu: Eu stăpînesc peste neamuri, Eu stăpînesc pe pămînt.”
Esti intr-o situatie a vietii ce nu-ti da liniste, te simti coplesit de rau si cauti solutii, trupul iti este cuprins de boala, sufletul iti este deznadajduit, asculta chemarea Domnului: Opreste-te si afla ca Eu sunt Dumnezeu. Eu sunt solutia problemelor voastre, eu controlez lucrurile astfel incat sa-ti mearga bine.

Romani 8:28 De altă parte, ştim că toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu, şi anume, spre binele celor ce sunt chemaţi după planul Său.

Binele nu este o stare ci poate fi definit ca un final, ca un deznodamant sau ca o directie.

VN:F [1.9.14_1148]
Rating: 0.0/5 (0 votes cast)

Suflare de Viaţă

proces viu al devenirii