Din tema “A plecat la biserica si a nimerit la carciuma”, Biserica Ortodoxa Romana a pus bazele unui proiect nemai-vazut, nemai-intalnit, un proiect mai mult decat grandios. Pentru ca bugetul Domnului nu-i afectat nicicand de criza, 400 de milioane de euro zboara din trezoreria BOR (sau a statului) direct intr-un imobil gigant ce “nu-i calare, nici pe jos”, dar cu siguranta o mandrie de cladire “de sta mata-n coada”.
Pentru ca noi, romanii, intotdeauna am fost o societate multilateral-dezvoltata, prea-cucernicii au dorit sa aiba si nitcaiva restaurante in incinta, biblioteci si ce-o mai trazni pana va fi gata.Catedrala Mantuirii Neamului va avea o inaltime de 110 metri (cat un bloc cu 30 de etaje), asigurata impotriva cutremurelor de peste 8 grade pe scara Richter (probabil e facuta sa reziste si dezastrelor apocaliptice) si va avea o suprafata de 38 000 de metri patrati, la o sara de 1/10 fata de Casa Poporului.
Pentru ca tot am pomenit de un alt proiect ambitios, ridicat din aceiasi bani ai enoriasilor prin suficienta infometare, aflam ca vor fi si vecini de cartier. Clopotele situate la altitudini vulturiene, isi vor drege glasurile chiar in timpanele parlamentarilor. Pe semne ca in sfarsit s-a gandit cineva sa mai sfinteasca oleaca locul acela atat de important, unde se iau deciziile esentiale pentru binele poporului si al natiunii!
Credinciosii ortodocsi din Romania ar trebui sa stie ca majoritatea celor de la patriarhie sunt monahi (calugari) si au depus un juramant al saraciei, ca pana la urma ceea ce suntem noi nu este definit prin lucruri materiale, ci prin ceea ce suntem noi spiritual (trairile noastre, experientele noastre, gandirea, sentimentele, etc).
Biserica nu mai inseamna doar credinta, acum totul este show, un spectacol cu episcopii ce se imbraca exact ca imparatii bizantini, cu coroana, carja si tot felul de medalioane de aur la gat.

P.S. Tot in aceasta saptamana mi-a zburat pe la ureche zvonul ca o alta confesiune religioasa a achizitionat un imobil central cu o suma mult mai modica: 3 milioane de Euro. Nu toate bisericile au avantajul de a avea enoriasi doar pe hartie si astfel sa fie considerata biserica predominanta, multumindu-se astfel cu imobile ceva mai vechi, dar care pot aduce concurenta serioasa prietenilor de peste drum.
Ca tot vorbeam de “francize”….

VN:F [1.9.14_1148]

Am cateva exemple de oameni in viata carora Dumnezeu a intervenit fara sa fi avut bocanci in picioare, fara sa fi lasat noroi in inima lor, actiunea Sa schimband si influentand total viata lor:

Lui Noe i s-a comunicat sa faca o corabie, i s-a dat un plan si acesta l-a urmat intocmai. Nu am vazut urma bocancilor.
Avraam a fost calauzit de Dumnezeu care l-a chemat sa iasa afara din tara in care locuia.
Iacov desi a pribegit o lunga perioada de timp, Dumnezeu a lucrat intotdeauna in viata sa.
Iosif a facut parte dintr-un plan divin si nu s-a plans niciodata de vreun bocanc primit in inchisoare sau de la fratii sai ca venind din partea lui Dumnezeu.
Moise a vrut sa elibereze poporul Israel prin forta umana, dar Dumnezeu avea un alt plan bine stabilit. El a fost nevoit sa urmeze acest plan, desi nu a fost prea incantat. Mai tarziu, a dat dovada de mare altruism dorind sa fie sters din Cartea Vietii pentru Numele lui Dumnezeu.
Iosua, un slujitor al lui Dumnezeu inca din tinerete, nefiind deranjat pentru ca el trebuia sa traiasca intr-o perioada plina de razboaie.
Ghedeon – modul in care slabiciunea in Dumnezeu este facuta putere.
Rahav – Dumnezeu alege sa lucreze prin oameni si nu se uita nicidoata la fata omului.
Naomi – o femie ce a trebuit sa-si piarda aproape toata familia pentru a implini planul divin.
Rut, moabita ce face parte din spita neamului Domnului. Nu a simtit ca Dumnezeu ar fi lucrat cu bocancii in viata sa.
Samuel – profet inchinat Domnului inainte sa se nasca, fara sa-l fi intrebat cineva daca isi doreste acest lucru. Nu a simtit nici un bocanc.
David – Robul lui Dumnezeu, om dupa inima Lui si criminal deosebit de periculos. Psalmii sai nu vorbesc despre bocanci.
Solomon a simtit desartaciunea vietii fara Dumnezeu. Aproape de batranete a inteles ca bocancii nu fac parte din accesoriile Divine.
Iona este unul dintre oamenii ce si-l imagina pe Dumnezeu cu bocanci in picioare. Domnul a avut mila de robul Sau si i-a demonstrat ca planul Sau este mult mai mare decat poate un om sa inteleaga.
Ilie, Isaia, Ieremia, Osea etc
Da! Sunt oameni alesi de Dumnezeu si pe langa acestia, cu o anumita ocazie, Dumnezeu spunea ca mai are si alti slujitori ai Sai. De ce incercam sa punem la indoiala dragostea si dreptatea lui Dumnezeu? Totul a pornit de la Lucifer.

VN:F [1.9.14_1148]

Din ce in ce mai des “ma lovesc” de afirmatia aceasta: “Dumnezeu nu intra cu bocancii in viata noastra”. Intr-o prezentare teologica, o predica obisnuita, o discutie pe forumuri, un studiu de la scoala de sabat, aceasta expresie poate fi considerata deja pentru oameni un adevar teologic. Sincer nu stiu cine a rostit pentru prima data aceasta fraza, dar nu stiu la ce s-a gandit exact.

Ganditi-va pentru un moment la Dumnezeu; luati-va timp de aproape un minut, doua si ganditi-va la ceea ce inseamna Dumnezeu in conceptia voastra. Dupa aceasta, ganditi-va si la cuvantul bocanci. Luati-va timp si pentru acestia si meditati la imaginile care va vin in minte si pe urma incercati sa le asociati: imaginea lui Dumnezeu si imaginea bocancilor. Nu-i asa ca nu se prea potrivesc? Cine oare l-a vazut pe Dumnezeu incaltat cu niste bocanci? De unde aceasta conceptie, sau de unde aceasta nevoie de a nega “o imagine” ce nu exista cu adevarat?
De fiecare data cand cineva incearca sa spuna ca ii datoreaza lui Dumnezeu totul, cineva vine imediat si spune: “Hei, stai putin… Dumnezeu nu intra cu bocancii in sufletul omului!” Daca cineva incearca sa spuna ca-i datoreaza mantuirea lui Dumnezeu, isi primeste imediat palma peste gura si se-aude din nou si din nou aceasi replica.
Are Dumnezeu bocanci? Atunci cand mantuirea a intrat in inima omului sau nu? Cu bocanci sau fara? Unii oameni sunt atat de ofensati de lucrarea Domnului in viata lor, incat orice nu li se atribuie eului lor, pun pe seama “bocancilor”.
Cum sa ma schimbe Domnul daca eu nu vreau? De ce sa fie cineva mantuit, daca nu-si doreste? Ar putea ajunge cineva in cer fara sa-si doreasca lucrul acesta? Intra Dumnezeu in viata cuiva “cu bocancii” si-i da o inima de carne in locul celei de piatra? – Intrebari de genul acesta, se fac din ce in ce mai mult auzite. Dumnezeu nu forteaza pe nimeni, el nu obliga nici o constiinta sa-L asculte etc.
Consider ca daca lucrurile ar sta intr-adevar asa, ar trebui sa fim considerati pe vecie pierduti. De ce schimbarea omului pacatos este pusa pe seama bocancilor?
Daca un parinte isi educa copilul dupa propria-i vointa de copil si nu incearca sa faca nimic impotriva vointei lui, ce-ar ajunge acel prunc? Un doctor in stiinte matematice? Daca ar fi in natura lui sa nu ii placa sa mearga la scoala, daca este in natura lui sa nu munceasca, fara educatie, ce s-ar intampla cu viitorul acestui matur in devenire? Este un exemplu mic si fara putere fata de ce reprezentam noi fata de caracterul lui Dumnezeu.
Dumnezeu nu obliga pe nimeni, este o afirmatie frumoasa, care prinde la public, o afirmatie pe care iti poti construi foarte usor o predica deosebita, dar ce facem cu adevarul? Cine are in picioare bocanci?

Voi eraţi morţi în greşelile şi în păcatele voastre, în care trăiaţi odinioară, după mersul lumii acesteia, după domnul puterii văzduhului, a duhului care lucrează acum în fiii neascultării. Între ei eram şi noi toţi odinioară, când trăiam în poftele firii noastre pământeşti, când făceam voile firii pământeşti şi ale gândurilor noastre, şi eram din fire copii ai mâniei, ca şi ceilalţi. Dar Dumnezeu, care este bogat în îndurare, pentru dragostea cea mare cu care ne-a iubit, măcar că eram morţi în greşelile noastre, ne-a adus la viaţă împreună cu Hristos (prin har sunteţi mântuiţi). El ne-a înviat împreună, şi ne-a pus să şedem împreună în locurile cereşti, în Hristos Isus, ca să arate în veacurile viitoare nemărginita bogăţie a harului Său, în bunătatea Lui faţă de noi în Hristos Isus. Căci prin har aţi fost mântuiţi, prin credinţă. Şi aceasta nu vine de la voi; ci este darul lui Dumnezeu. - Efeseni 2:1-8

Un om mort in greselile si pacatele lui, un fiu al neascultarii, un om care lucreza dupa gandurile sale, un fiu al maniei, ce sanse are sa vina de unul singur catre Hristos? Eu stiu ca un om mort nu poate lua hotarari, un om mort in pacat, subjugat de pacat, nu poate sa se elibereze singur, el nu poate nici macar sa vrea. Cine intelege altfel din Cartea Sfanta? Si ce pasaj a citit cand si-a creat o astfel de teologie? Cine intelege ca Mantuirea este castigata prin vrerea sa si prin dorinta sa? Unde sta scrisa aceasta teologie pe care o predicam cu atata tarie?
Este in firea noastra sa fim rai, sa fim razvratiti impotriva lui Dumnezeu, este in natura noastra cazuta si atunci cand Dumnezeu hotaraste sa ne schimbe viata, noi spunem ca o face cu bocancii, sau de fapt ca nu o face deloc. Noi suntem cei care hotaram sa ne schimbam, in trupurile acestea supuse firii pamantesti sta puterea transformatoare, pentru ca altfel, Dumnezeu nu si-ar folosi “bocancii”, nu-i asa?

VN:F [1.9.14_1148]