“Domnul Si-a ales un om dupa inima Lui”… 1Sam 13:14

De multe ori m-am intrebat cu ce a fost David atat de special incat Dumnezeu sa-l numeasca “om dupa inima Mea”. Ce avea sau ce il facea atat de deosebit fata de ceilalti pamanteni despre care Domnul nu si-a aratat pe fata iubirea si consideratia Sa in felul declaratiei de dragoste rostita pentru tanarul David?

Nu-i asa ca uneori, cunoscand istoria vietii lui David, il punem pe Dumnezeu la colt pentru declaratiile Sale? Cum poate un criminal, un uneltitor, un mincinos, un curvar, un calcator de lege sa fie om dupa inima Domnului? Bineintelesc ca Facatorul tuturor lucrurilor cunostea viata lui David chiar inainte ca acesta sa infaptuiasca toate aceste rele si totusi Dumnezeu isi arata consideratia fata de el si fata de urmasii sai:
Psalm 89: 20-27; 30-33
“am găsit pe robul Meu David, şi l-am uns cu untdelemnul Meu cel sfînt. Mîna Mea îl va sprijini, şi braţul Meu îl va întări. Vrăjmaşul nu -l va prinde, şi cel rău nu -l va apăsa; ci voi zdrobi dinaintea lui pe protivnicii lui, şi voi lovi pe cei ce -l urăsc. Credincioşia şi bunătatea Mea vor fi cu el, şi tăria lui se va înălţa prin Numele Meu. Voi da în mîna lui marea, şi în dreapta lui rîurile. El Îmi va zice: “Tu eşti Tatăl meu, Dumnezeul meu şi Stînca mîntuirii mele!” Iar Eu îl voi face întîiul născut, cel mai înalt dintre împăraţii pămîntului. Dacă fiii lui vor părăsi Legea Mea, şi nu vor umbla după poruncile Mele, dacă vor călca orînduirile Mele, şi nu vor păzi poruncile Mele, atunci le voi pedepsi fărădelegile cu nuiaua, şi nelegiuirile cu lovituri; dar nu-Mi voi îndepărta deloc bunătatea dela ei, şi nu-Mi voi face credincioşia de minciună;”

Dumnezeu l-a iertat pe David pentru nelegiuirile sale chiar daca consecintele pacatelor sale nu au putut fi inlaturate. David nu era neprihanit, nu a fost supraom, a avut greseli, pacate ca si noi, insa atuul lui David a constat in faptul ca era “om dupa inima Domnului”. Credinta sa in Dumnezeu nu a fost zdruncinata si Duhul lui Dumnezeu a cercetat inima sa fara intrerupere. Imparatul lui Israel avea credinta ca Dumnezeu poate sa-l ierte si sa-l mantuie. Iata cateva fragmente din psalmul 51, versuri ce au fost scrise dupa descoperirea pacatului sau prin proorocul Natan:

“Ai milă de mine, Dumnezeule, în bunătatea Ta! După îndurarea Ta cea mare, şterge fărădelegile mele! Spală-mă cu desăvîrşire de nelegiuirea mea, şi curăţeşte-mă de păcatul meu! Căci îmi cunosc bine fărădelegile, şi păcatul meu stă necurmat înaintea mea …. Întoarce-Ţi privirea dela păcatele mele, şterge toate nelegiuirile mele! Zideşte în mine o inimă curată, Dumnezeule, pune în mine un duh nou şi statornic! Nu mă lepăda dela Faţa Ta, şi nu lua dela mine Duhul Tău cel Sfînt. Nu mă lepăda dela Faţa Ta, şi nu lua dela mine Duhul Tău cel Sfînt …. Dacă ai fi voit jertfe, Ţi-aş fi adus: dar Ţie nu-Ţi plac arderile de tot. Jertfele plăcute lui Dumnezeu sînt un duh zdrobit: Dumnezeule, Tu nu dispreţuieşti o inimă zdrobită şi mîhnită.”

Sunt multe cuvinte adanci in acest psalm. David se roaga pentru a nu-i fi luat Duhul Sfant si mintea lui este constienta de inutilitatea arderilor de tot pentru iertare daca inima lui nu este zdrobita de mizeria pacatului infaptuit si daca cugetul lui nu simte adanca parere de rau. Extraordinara lectie de viata pe care ne-o ofera Domnul prin “robul sau David”, un om dupa inima lui Lui, om ce este capabil sa-si recunoasca greseala atunci cand Dumnezeu l-a mustrat, un om insetat dupa Fata Domnului.

Am o intrebare si pentru noi, “cetatenii Imparatiei Lui Dumnezeu”, crestinii secolului XXI:
Ce sentinta i-am fi acordat imparatului David? Ne-am fi lasat condusi de tactul Lui Dumnezeu, acela de a-l lasa pe pacatos sa judece singur daca fapta sa era demna de “numele sau”? Am fi putut sa acceptam ca orice om poate gresi, chiar si unul dupa inima Domnului? Am fi fost gata sa nu aruncam cu pietre si, asemenea proorocului, mustrarea sa fie blanda, dintr-o inima smerita ce nu cauta acuza ci cauta indreptarea pacatosului?
Suntem gata sa acceptam ca in comunitatea noastra sociala sau religioasa sunt oameni ce pot fi dupa inima lui Dumnezeu, oameni cu greseli si defecte, dar cu o sete adanca dupa Fata Domnului, muritori a caror inima este cercetata de Duhul Sfant, ce cauta salvarea prin puterea credintei in Fiul Lui Dumnezeu?

Domnul este Cel ce judeca pe fiecare si imi place sa cred ca noi nu ne substituim Lui pentru a eticheta o viata a cuiva care din slabiciune a cazut si acum Duhul Lui Dumnezeu il cheama la Mantuire. Cine suntem noi pentru a inlatura posibilitatea iertarii oferite de Dumnezeu inca de la infaptuirea planului de mantuire?

Psalm 89:1-2
Voi cînta totdeauna îndurările Domnului: voi spune din neam în neam, cu gura mea, credincioşia Ta. Căci zic: “Îndurarea are temelii vecinice! Tare ca cerurile este credincioşia Ta!”